Scriu cu Micuta in brate, in timp ce se alinta fericita la san si ma gandesc la micutii care nu vor cunoaste asemenea clipe. Si la parintii care dupa ce au sperat si au visat, nu mai au nici o speranta, sau temeri si mai mari.
Nu pot sa nu plang si acum la gandul ca micutii aceia au fost intoxicati apoi s-au inabusit ca niste puiuti de pasarica. Doamne! Si se luptau cu viata, se luptau pentru o gurita de oxigen care sa-i faca oameni si sa rada mai apoi lumii!
Ma consoleaza ideea ca monoxidul de carbon, rezultat in urma arderilor, i-a anesteziat si nu au suferit. S-au sufocat si s-au ars, martiri, jertfe pe altarul neglijentei.
Neglijenta, incompetenta si nepasarea duce la moarte. Si vin de la cel mai inalt nivel!
Da, hai sa mai luam niste fonduri de la sanatate. Ca medicul care imi consulta copiii, care vine la vizita, sa se grabeasca acasa ca sa nu consume atat curent cand gateste seara, ca asistenta care ia sange fetelor mele sa se gandeasca atunci cand o face la proprii copii carora nu stie ce le va pune pe masa, atunci cand iese din tura!
E trist ca dupa saptamanile alaptarii vedem asemenea tragedii. Si mai trist e cand observam stupiditatea, valul de stupiditate care urmeaza si care se stinge rapid, ca o besica de noroi.
Undele se propaga mult mai bine in mediu clar! In mal se sting.
