intarcarea

Intarcarea?
Am explicat ca ma deranjeaza, ca este f greu sa o mai alaptez. Am incercat o rarire a suptului, pentru ca statea la san cu orele. Folosea titi si pentru hrana, caci nu manca aproape nimic. Noaptea sugea de 5-8 ori, practic dormea cu titi in gura. Iar eu eram din ce in ce mai obosita si mai nervoasa. O percepeam ca pe o agresiune. Nu am reusit sa descopar concret ce ma deranjeaza mai tare. Era ca si o mancarime sau cand te gadila parul pe nas... Rabdam si scuturam din picior. Si ii aminteam mereu ca ma enerveaza.
Imi imaginam deja cum imi tai sanul. Ma agasa si faptul ca trebuia sa ma incadrez in timp, sa ajung la serviciu.

Am uns apoi titi cu albastru de metil si i-am aratat ca ”are bibi titi”. Nu am mai lasat-o sa puna gura. Asta a fost. Parea ok. Nu stiu cat a suferit?! Sigur a fost greu pentru ea, care avea titi pentru mancare, bucurie, durere,reintalnire, locuri noi, somn . Ea sugea mai mereu, fara un profil anume.

A doua noapte, insa, fetita s-a trezit doar de 2 ori, a baut apa si a dormit inapoi.
A inlocuit suptul ca si calmare pentru somn cu o usoara accentuare a unui obicei : racaitul buzei mele inferioare. Asta doar cu mine. Cu ceilalti fara obiceiuri, adormit singura...
As vrea sa stiu cum ar fi fost mai bine pentru noi, de ce n-am mai putut...
Nu e o problema mare rascolitul amintirilor. Desi senzatiile negative se blocheaza oricum nu sunt deplin impacata. Incet, incet imi aduc tot mai bine aminte…


reproduceri din comentariile pe care le-am facut eu, de pe blogul lui rox